Pădurea mea cu apă
cristalină !
Îmi va fi dor de
liniştea'ţi divină
Încât de sus, de'acolo...
din cerul înstelat
Dori'voi iar în braţe
să îţi cad.
Să'mi cânţi prin
freamătul naturii pure
S'ascult ce murmurul de
apă spune
Pe muşchiul verde, singur să
visez tăcut
La tot ce'a fost frumos, demult.
Oh, codrul meu cu
şoapte de izvor
Atinge'mi fruntea să
rămân cu dor
Să'mi port iubirea'ntreagă printre stele multe
Poeţii pe pământ să te
sărute.
Să mângâi pe cei dragi,
în tristă cugetare
În dimineţi prin
frunze, seara suavă floare
Noaptea mireasmă
sfântă, ziua o strălucire
În arşiţa'ncercării...
le fii braţe divine !
Iar Dumnezeu acolo,
aievea să mi te prefacă
În altă desfătare cum
n'a fost niciodată.
*StMS
