FRUNZE DE TOAMNĂ

*

De departe vântul rece bate vremea-n frunze verzi

Tot pălindu-le culoarea, mai spre galben să le vezi...

În păduri tremură arbori cu foșnet stins, timpuriu

Cade o frunză după alta prin decorul arămiu.

Peste iarba încă trează se întind iar amintiri

Doar un vânt mai vrea să creadă a naturii reveniri.

Dar acel contrast de roșu, galben și verde pătat

Se așterne încă o dată poate pentru a fi uitat.

Doar salcâmul tot încearcă frunzele să-și dea grăbit

Scuturându-le în aer vântului nepotolit.

Vor să scape, să se înalțe din al stingerii destin

Se vor așeza smerite pe covorul toamnei plin.

Palma veștejită a sorții de la nucul cel bătrân

E demult o adormire trezită pe alt tărâm.

Numai teiul mi-e statornic chiar de va muri oricum

Vor ieși din el vlăstarii cu flori multe și parfum.

Și va ține mai mult frunza, seva vieții o va da

Să arate întregii toamne tăria și viața sa !

*StMS