Vor unii ca pe-o rufă
să mă-ntindă
Să fiu prosopul lor
supus de la oglindă
În care adeseori să-şi şteargă faţa
Lăsând dublată iarăşi cutezanţa.
Eşti un supus, un vierme
plin de strălucire
Actor văzut de lume pe
scena timpurie
Eşti puntea încovoiată,
străveche peste mare
Statuie ridicată, mereu
la arătare !
Din parvenit un deget
mă preface geniu
Din trecător mă-nchid
într-un mileniu
Şi mă expun adesea tot
simpatic
Dar în natura lor mă
văd un antipatic.
Eu nu sunt un subiect
de conversaţii
Nu sunt credul în
reguli, în adunări cu alţii
Legat de ritualuri,
legi sau jurăminte
Nu sunt un rob al
omului, fără cuvinte.
Natura mi-e prieten
sacru când izvorul
Îmi duce printre stânci
adesea dorul
Când codrii îmi ascund
frumos fiinţa
Când numai Dumnezeu îmi
ştie suferinţa.
Şi n-am pretenţii public în lumea ce
se-ncântă
Nici libertin nu sunt,
dar nici o simplă umbră
Eu nu sunt nici modern,
involuat sau antic
Lăsaţi-mă... ! Eu sunt un
singuratic.
*StMS
