În freamătul de frunze, prin toamnă şi prin vânt
Vă voi vedea aievea din tristul meu mormânt.
Prin trecerea eternă doar eu voi rămânea
Vă voi privi adesea cum iarăşi veţi pleca.
Se scutură frunzişul, se împrăştie pe jos
Un trecător prin viaţă ca voi şi eu am fost.
Se risipesc miresme din teiul înflorit
Am fost şi eu asemeni ; acum sunt un nimic.
Petalele din flori crescând se ofilesc,
Se dau încet uitării... nu se mai amintesc.
Se scutură salcâmii de ploaie şi de vânt
Am fost un crin de vară, acum sunt doar pământ.
Trece iarăşi timpul şi iar vin trecători
Gândesc la veşnicie, tăcuţi de multe ori.
Se aşterne încet zăpada albind al meu mormânt,
Eu nu mai sunt în lume ; eu am plecat demult.
Privesc la cei ce astăzi lumina lor aprind,
La cerul plin de stele, la norii ce se sting.
Privesc cuprins de taine cum rugăciuni renasc
Peste tumultul vieţii, la ce au ei mai drag.
Se schimbă anotimpuri, veni’vor primăveri
Vor trece trecătorii ce n’au trecut şi ieri.
Natura va Învia... 'Viază Dumnezeu,
Din stingerea eternă ... voi Învia şi eu!
*StMS
