duminică, 7 aprilie 2013

Citate Celebre * PETRE ȚUȚEA


"Personalitatea e acel individ înzestrat cu capacitatea de a se dărui. 
Eroul este o personalitate, deoarece nu-şi mai aparţine."

"Se spune că intelectul e dat omului ca să cunoască adevărul. 
Intelectul e dat omului, după părerea mea, nu ca să cunoască adevărul, ci să primească adevărul."

"Am apărat interesele României în mod eroic, nu diplomatic. Prin iubire și suferință. 
Și convingerea mea este că suferința rămâne totuși cea mai mare dovadă a dragostei lui Dumnezeu."

"Eminescu, despre care Iorga spunea că-i expresia integrală a națiunii române, iar Blaga că reprezintă «ideea platonică de român», 
e românismul absolut și l-am definit eu «sumă lirică de voievozi»."

"În familie trebuie să stăpânească: iubirea, voința zamislirii, ordinea, conștiința datoriei. 
Nu plăcerea, ci bucuria pură, produsă de frumusețea idealului."

"Mă mişc între Dumnezeu şi Neamul din care fac parte, în afară de aceşti termeni, nu văd nimic semnificativ între cer şi pământ !"

"O personalitate este aceea care se dăruiește, nu se justifică."

"O babă murdară pe picioare, care stă în fața icoanei Maicii Domnului în biserică, față de un laureat al premiului Nobel ateu - baba e om, 
iar laureatul premiului Nobel e dihor. Iar ca ateu, ăsta moare așa, dihor."

"Omul, ca întreg nu poate fi gândit decât biblic; științific, nu. 
Moise e mai valabil decât ultima noutate evoluționistă a științei."

"Fără Dumnezeu, fără credință, omul devine un animal rațional, care vine de nicăieri și merge spre nicăieri."

"Cărţile sunt cimitire de idei…am fost prea lucid ca să fiu scriitor.”

"Eu n-am fost legionar, nici comunist, am fost antihitlerist pentru că ne-au luat Ardealul; 
nu antigerman, ci antihitlerist, pentru porcăria pe care ne-a făcut-o Hitler la Viena. Nu antigerman, pentru că sunt alături de germani.
Ştiţi de unde vine acuzaţia asta? La comunişti, dacă nu eşti cu ei, sau nu mai eşti cu ei, înseamnă că eşti legionar. 
Legionarii sunt singurii români care n-au avut la litera „g“ cuvântul glumă şi când îi prindeau pe comunişti era vai de cozonacul lor."

"Ateii s-au născut, dar s-au născut degeaba."

"În faţa lui Dumnezeu, geniul e văr primar cu idiotul."

"Cioran e o inteligenţă pură. Păi, ca să te fîţîi ca el prin Paris, trebuie să ai inteligenţă. 
Că acolo inteligenţă este! Are o singură trăsătură inadmisibilă în fiinţa lui: e neconsolator."

"Creştinismul nu e ideologie, că atunci se aseamănă cu marxismul. 
Religia e expresia unui mister trăit, or ideologia e ceva construit."


"Omul e guvernat pe pământ de două morale: de morala dogmelor, care e creştină şi eternă, adică absolută, şide morala normelor, 
care, ca morală laică, e construită pe puţinătatea şi imperfecţiunea omului. Morala laică nu poate fi desprinsă de morala absolută 
şi ea arată că omul se mişcă asimptotic la perfecţiune, pe care n-o poateatinge niciodată."

"Omul a depăşit condiţia de animal abia atunci când în el a apărut ideea nemuririi, 
care nu trebuie confundată nici cu permanenţa speciei, 
nici cu concepţia estetică a gloriei."

"Ştii unde poţi căpăta definiţia omului? - te întreb. În biserică. 
Acolo eşti comparat cu Dumnezeu, fiindcă exprimi chipul şi asemănarea Lui. Dacă Biserica ar dispărea din istorie, 
istoria n-ar mai avea oameni. Ar dispărea şi omul."

"Aşa am spus eu în temniţă: Domnule colonel - eram şase sute de inşi într-o curte închisă - 
nu veţi fi voi, comuniştii, niciodată revoluţionari 
până nu veţi imita pe cel mai generos zeu pe care l-a dat istoria lumii, pe Hristos. În parabola cu oaia rătăcită, 
un păstor părăseşte o turmă întreagă în căutarea unei oi. Să ştiţi, asta se cheamă "unanimism moral creştin". 
Fiindcă în universul lui Hristos o celulă care mai palpită într-un muribund e mai valoroasă decât toate galaxiile posibile.

"În Evul Mediu s-a formulat de către filozofii şireţi teoria adevărului dublu: secundum fidem - 
adevărul după credinţă şi secundum rationem - adevărul după raţiune, ca să aibă cale liberă pentru filozofie. 
Adică să rătăcească până îi ia dracul... Că poţi, în filozofie, să rătăceşti până devii năuc. 
Ce-au realizat filozofii prin autonomia lor? Nimic! N-au niciun adevăr."

"A şti la scară umană poate fi folositor, dar în nici un caz mântuitor."

"Am avut revelaţia că în afară de Dumnezeu nu există adevăr. 
Mai multe adevăruri, zic eu, raportate la Dumnezeu, este egal cu niciun adevăr. 
Iar dacă adevărul este unul singur, fiind transcendent în esenţă, sediul lui nu e nici în ştiinţă, nici în filozofie, nici în artă. "

"Iisus Hristos este eternitatea care punctează istoria."

"Am devenit un gânditor creştin când mi-am dat seama că fără revelaţie, fără asistenţă divină, nu pot şti nici cine sunt, 
nici ce este lumea, nici dacă are vreun sens sau nu, nici dacă eu am vreun sens sau nu. Nu pot şti de unul singur, 
când mi-am dat seama că fără Dumnezeu nu poţi cunoaşte sensul existenţei umane şi universale."

"La întrebările fundamentale "de ce?" şi "în ce scop?" aporetica rurală românească răspunde: "d-aia".

"Libertatea eu o asemăn cu o frânghie agăţată de undeva, de sus. Te poţi urca pe ea la cer, participând la actul mântuirii tale creştine, 
sau poţi să cobori în întuneric. Bipolaritatea libertăţii. 
După creştini, libertatea este vehicolul cu care poţi să cobori în întuneric, dacă eşti vicios. 
Infractorii sunt primitivii actuali, pentru că ei nu sunt adaptabili la morala zilnică şi o calcă fiind liberi."

"Nivelul meu intelectual, chiar dacă sunt savant, nu depăşeşte nivelul unui popă obscur din Bărăgan. 
Pentru că preotul ăla, în ritualul lui din biserica aia din lemn sau piatră, stă de vorbă cu absolutul."



Postare prezentată

GALIMATIAS

Str ă luminatul rob din ceruri plin de î ntinderi Deasupra prin extazuri de vis î ndeplinit A î mpr ăş tiat eterul prin relele depri...

Impact în UniVers * StMS