ÎNGERI DE VEGHE

În liniştea ce întunericul la orizont străbate

Acolo unde îngeri slavoslovesc tăcuţi

O palidă lumină încet se aprinde-n noapte

La peştera săracă uitată între munţi.

Acolo un batrân sihastru în tihnă îngenunchează

Învăluindu-şi ruga cu semnul Crucii sfânt

Dincolo peste culme un alt monah oftează

Plângând durerea lumii cu fruntea la pământ.

Unite le sunt cerul, pamântul dintre ape

Marea cu-al ei vuiet şi jale tot mai grea

Răspund în beznă arbori cu crengi uscate, multe
Dorinţe rugătoare... prin licărul de stea.

 

Prin freamăt şi adieri de vânt tresar miresme sfinte

Îmbălsămând icoana cu îngeri păzitori

Tăcut, călugărul bătrân o lumânare aprinde

Să fie ocrotire din noapte până-n zori.

Mai sus un sfânt părinte ridică mâini la ceruri

Ţinând în palme bolta ce stele a ivit

Se aud în taină rugi rostite în multe feluri

În faţă unde Domnul pe Cruce-i răstignit.

Privirea lui Hristos spre candelă lăsată

Cuprinde rugătorul... smerit, îngenunchiat

E înfăţisat alături acum şi altădată
Purtând în sine jertfa Domnului Înviat.

De acolo peste timpul ce obosit se opreşte

Se înalţă osanale prin îngerescul dor

Şi stări pe care omul nicicând nu le trăieşte

Se aşează peste suflet... de acum nemuritor.

Lumina din odaia cu lespedea de piatră

Rămâne peste vreme al rugii căpătâi

Călugării se'pleacă la slujbă să revadă

Minunea care face pe cel din urmă, întâi.

Cu cerul nopţii înălţimile-s deschise

Şi sfânta Înviere bucură în dar

Pe cei care de-a pururi trăiesc în nevoinţe

Pe îngeri ce veghează cu pace şi mult har.

Aceştia ţin pământul mereu să înflorească

Splendorile naturii ce iarăşi s-au trezit

Aceştia aduc zorii din nou să se ivească

Din rodul rugăciunii ce-n noapte a domnit.

*StMS